E sambata, ora 12:48. Sunt pe plaja Porto Vathy de pe Insula Thassos (Grecia), ma uit la apa si simt cum soarele imi incalzeste pielea. Nu pot sa ma despart totusi de expunerea la soare (nerecomandata in intervalul 12:00-16:00) asa ca stau cu SPF 50 langa mine (Nivea Protect & Bronze) si o apa termala (Avene Eau Thermale 50ml) pentru a ma racori atunci cand imi e prea cald dar nici nu as intra in apa.
Este ultima zi de plaja pe iar eu inca nu-mi dau seama cat de repede a trecut o saptamana. A fost frumos ca singura problema din ultimele 6 zile era la ce plaja mergem in dimineata aceasta? Azi suntem la Marble Beach, Porto Vathy. Am fost aici in prima seara sa o vedem iar in restul zilelor am dezbatut daca merita sau nu sa bagam masinile pe drumul spre aici pentru ca este destul de prost.
Am venit dupa mine cu dslr-ul in ideea ca voi face mult material pentru voi insa abia daca am facut 20 de poze. Adevarul este ca in vacante prefer sa ma bucur de moment si nu sa il irosesc incercand sa prind un cadru bun.
Dupa un drum de aproape 12 ore (foarte multe opriri pe drum si o asteptare de o ora sau mai mult la vama) abia asteptam sa ajungem si sa ne bucuram de cateva ore de plaja pe insula Thassos. Pentru ca ne-am cazat la ora 16:00 eu am ales sa folosesc altfel restul zilei iar ceilalti au mers pe plaja la Skala Rachoniou, o plaja foarte aproape de cazarea noastra. A doua zi am plecat la ora 10:00 spre golful Aliki, cel mai frumos loc de plaja daca ma intrebati pe mine. Este un golf destul de mic, plin de sezlonguri si cu cateva pietre (din pacate). Partea buna e ca are si cateva localuri unde ai putea manca ceea ce inseamna ca iti poti petrece toata ziua aici. Am mers la Aliki in prima si in a treia zi. In ambele am mancat la Taverna Leonidas. Preturi ok, servire destul de rapida si mancare buna. De asemenea, cred ca e cel mai dragut loc pentru snorkel.
O alta plaja incercata pe insula Thassos a fost cea din fata hotelului Ilio Mare. Aici totul este mult mai fancy: exista sezlonguri, hamace si diferite feluri de baldachine. Toate sunt contra cost iar consimatia de la bar este separata. Aceasta plaja este una intinsa, mult nisip si cateva pietre la intrarea in apa. Pana ajungi la adancime mai mare mergi destul de mult, din punctul meu de vedere a fost cea mai buna plaja pentru jocuri cu mingea de plaja (ne-am jucat magarusul si m-am pus de 3 ori).
O alta plaja pe care am incercat-o pe insula Thassos a fost una foarte mica, intima dar cu nisip de vis! Plaja Glifonery este un golf extrem de mic si foarte populat. Grupul nostru de 10 oameni abia si-a facut loc printre toate sezlongurile si prosoapele extra. Apa este foarte curata, limpede si cu putine pietre. Intr-o parte sunt chiar niste trepte si un ponton foarte mic de unde poti face cateva sarituri, dar nimic prea impresionant pentru ca apa nu depaseste cu mult 2 m adancime aici.
Un alt loc de vizitat este Giola, o piscina naturala, formata intre niste stanci. La fel, drumul este neasfaltat si ar prinde bine o masina mai inalta. O parte din drum este traversabil doar pe jos insa privelistea este foarte frumoasa. Apa este si ea clara si albastra dar daca nu sunt valuri si nu e recirculata o sa o gasiti verde. Mi-a fost frica sa sar sau chiar sa ma bag usor in ea pentru ca nu vreau sa calc pe arici cand ies, insa multi oameni fac baie aici. La fel, nu este un loc prea retras asa ca cel mai bine se viziteaza dupa 5-6 cand se mai elibereaza.
Asa cum ziceam, azi e ultima zi pe insula Thassos si am decis sa incercam Marble Beach. Drumul pana aici este destul de prost, sunt 4,5 km de drum neasfaltat pe care l-am traversat cu aproximativ 20 km/ora. De cum am ajuns ne-am lovit de un soi de muzica nu chiar pe placul nostru insa acum aud i feel so wrong doing the right thingg si headlights si m-am mai linistit.
Marble Beach se imparte in 2 golfuri: unul mai mic si altul ceva mai intins. Ne-am pus tabara pe plaja mai intinsa pentru ca nisipul este mai fin iar sezlongurile sunt gratuite cu conditia consumatiei de la bar. Ne asteptam la preturi foarte mari insa un Frappe este 3 eur iar un smoothie este 4,5 eur ceea ce mi se pare decent. Ma deranjeaza ca apa este brusc adanca insa culoarea este de un albastru impresionant. Pentru mine tot Aliki este plaja favorita de aici.
Anul trecut nu am vizitat plaja aceasta pentru ca, asemeni Golden sau Paradise Beach, este foarte mediatizata, toata lumea citeste despre ea online si automat o sa foe extrem de populata iar eu si Eugen cautam locuri cat mai retrase pentru vacanta.
A fost al doilea an cand m-am intors pe aceasta insula pentru o saptamana de relaxare. In fiecare zi ne trezim relativ devreme, mancam ceva la cazare si apoi ne petrecem restul zilei pe plaja. Seara ne intoarcem la camera pentru un dus, mergem sa mancam si aproape de miezul noptii ne bagam la somn. Imi place acest program linistit pentru ca simt ca ma relaxez. Nu am mereu nevoie de o vacanta cu foarte multa distractie noaptea, pub-uri sau galagie iar saptamana aceasta a fost exact ce mi-a trebuit.
Sunt curioasa cate dintre voi cunoasteti insula si ce locuri va plac cel mai mult aici?
4 Comments
Mihaela Cosmina
August 23, 2016 at 3:22 pmToate pozele sunt frumoase, dar prima e de basm 😀
Denisa Sima M.
August 24, 2016 at 8:56 amE o panorama facuta de prietenul meu si usor editata de mine. Si mie imi place mult 😀
Deea
August 23, 2016 at 5:21 pmAnul asta toata lumea a fost in Thassos:)) si noi am fost si mi-a placut suuuper mult! Mie la Aliki nu mi-a placut deloc 🙁 dar imi plac plajele vizitate de voi…noi am fost la astea mai “populate”…ca nah, asa e in grup…. Mi-ar fi placut sa vizitam si plaje mai pustii, dar poate data viitoare. Pupici
Denisa Sima M.
August 24, 2016 at 8:58 amSi eu tot la asta m-am gandit cand am scris articolul, e o insula foarte cunoscuta.
Si noi am fost grup maricel si stiu ca au fost persoane care voiau plaje mai populate insa …sa zicem ca am avut putere de convingere :))
Data viitoare as vrea sa vedem si alta insula, sau poate alta tara cu totul. Te pup si eu!