Fresh Nude Foundation de la The Body Shop este fondul de ten pe care l-am folosit cel mai mult în ultima vreme. L-am primit împreună cu picăturile de ajustare a nuanței tot din gama lor. Pot să spun că au venit la fix împreună pentru că nuanța nu mi se potrivește, eu fiind mai albă puțin. Sunt sigură că prin Iulie o să-mi fie mânușă, cam atunci mă nuanțez eu puțin. Vă voi povesti și de Shade Adjusting Drops dar nu acum, acum. Până una, alta v-am lăsat un link spre review-ul făcut de Koko.
Ambalaj
Mă mulțumește foarte bine ambalajul fondului de ten. Este un recipient din sticlă transparentă prin care poți vedea live cât produs ți-a mai rămas. Mi se pare destul de rezistent cât să nu se spargă la prima căzătură. Îmi place că are pompiță și dozez ușor cantitatea necesară. De obicei capacele se murdăresc în interior de fond de ten și arată complet inestetic. Acesta este negru, opac și nu se vede nimic ceea ce îmi place, are un aspect pro.
Rezistență și finish
Textura este foarte lichidă. Dacă pui fond de ten pe spatele palmei și nu ești atentă, fondul de ten va curge destul de repede. Este destul de lejer, are o acoperire mică spre medie și se lucrează destul de ușor cu el. Nu se așează foarte repede pe piele ceea ce îți dă destul de mult timp să îl aranjezi cum vrei. Este foarte puțin buildable ceea ce înseamnă că vei obține o acoperire mai mare destul de greu chiar și dacă aplici strat peste strat.
Finish-ul este unul foarte lejer (se și numește Fresh Nude Foundation) iar aspectul pe care îl vei obține este unul de no makeup makeup. Îl folosesc foarte des pe timpul zilei, însă pentru seară, pentru o acoperire mai mare nu cred ca este prima mea variantă. Eu îl întind cu pensula sau cu burețelul dar cred că merge pus și cu degețelele foarte ușor. Rezistă destul de mult pe timpul zilei dar trebuie să evitați să vă atingeți fața și, din când în când, să folosiți puțină pudră pentru că nu se descurcă foarte bine cu sebum-ul. Este de menționat și faptul că are SPF 15.
Mai jos aveți un swatch pe mâna mea precum și două poze făcute la final de zi. Cam așa arată fondul de ten pe față după ce l-am purtat o zi întreagă și l-am retușat cu pudră liberă de 2-3 ori pe parcursul zilei.
Fondul de ten Fresh Nude Foundation poate fi găsit în magazinele The Body Shop sau online și costă 84 lei.
Fresh Nude Foundation – da sau nu?
Eu l-aș recomanda pentru persoanele care nu au probleme cu acneea sau imperfecțiuni grave pe față. Uniformizează nuanța pielii, oferă puțină acoperire și un glow frumos, menit să îl simuleze pe cel real, al unui ten sănătos și curat. Nu mă deranjează foarte tare să îmi retușez machiajul de-a lungul zilei și fac asta cu cele mai multe fonduri de ten pe care le am.
Acum vreau să știu și părerea voastră! 😋
5 Comments
Top 6 produse preferate în luna Martie
April 12, 2016 at 8:02 am[…] un fond de ten pentru că de o vreme încoace parcă nu mă mai mulțumea aproape nimic. Despre Fresh Nude Foundation de la The Body Shop puteți să citiți mai multe informații aici. I-am dedicat un articol […]
Catalina
April 12, 2016 at 9:43 amM-ai facut tare curioasa cu privire la acest fond de ten, dar si mai curioasa cu privire la acei pigmenti. Aproape niciodata nu imi nimeresc fondul de ten, sau daca se intampla, desigur ca este in perioada de “tranzitie” in care ma bronzez sau din contra, revin la culoarea naturala, si fondul de ten nu se mai potriveste. Sunt a little freak 🙂
http://www.CatalinaMotoroiu.com
d180494
April 12, 2016 at 11:21 pmStiu exact ce spui. In situatia aceea sunt si eu dar sincer shade adjusting drops chiar m-au ajutat 😀
laura
April 12, 2016 at 5:59 pmsuper interesant articolul, ti se potriveste de minune , trebuie sa il incerc neaparat :X
d180494
April 12, 2016 at 11:22 pmMultumesc, draga Laura!