Home BEAUTY Gel Intenza Eyeliner by L’Oréal Paris

Gel Intenza Eyeliner by L’Oréal Paris

written by Denisa Sima February 29, 2016
Gel-Intenza-Eyeliner-01-Pure-Black-LOreal-Paris-Denisa-Sima-2
Sunt câteva produse de machiaj la care fac nazuri mari și anume rujul, fondul de ten și gel eyelinerul. Acum mulți ani, când abia știam 4-5 produse de machiaj, îmi conturam linia genelor superioare cu creionul fără să aplic fard sau primer și rezista cât rezista, îl mai ștergeam când se transfera pe pleoapa superioară. Acum am alte priorități și o mie de locuri în care trebuie să fiu zilnic și nu mai am timp să mă îngrijorez de machiaj. Cum îl fac dimineața așa trebuie să stea toată ziua.
Descoperisem, acum două veri, gelul de la NYX și mă îndrăgostisem tare de el însă în ultima vreme parcă s-a transformat în ceva cremos și a început să mi se transfere ceea ce înseamnă că este nevoie de o schimbare. Următorul produs de acest gen pentru care am optat este Gel Intenza Eyeliner 01 Pure Black L’Oréal Paris din două motive: 1. produs nou + beauty blogger = trebuie să îl încerc și 2. mi-a plăcut maxim seria lor de tutoriale cu Mascara Feline, mai ales clipul în care apare Dana Rogoz pe care o îndrăgesc foarte mult. De fapt, am încercat să recreez look-ul ei de Felină Urbană pe canalul meu de youtube, aveți clipul mai jos!
Gel-Intenza-Eyeliner-01-Pure-Black-LOreal-Paris-Denisa-Sima.JPG-2
 Am purtat acest gel eyeliner tot weekendul și am fost impresionată de intensitatea culorii și de rezistența de care a dat dovadă drept pentru care m-am decis să îi ofer un articol întreg.
Ambalaj: Micuț, rezistent și travel-friendly. Nici nu aș ști ce altă variantă de ambalaj mai elegant și mai practic să aleg pentru un eyeliner gel. Borcănașul este transparent și scrie pe el L’Oréal Paris iar capacul este auriu. Pe fundul recipientului este o etichetă cu nuanța, termenul de valabilitate etc.
Textură: Ori nu am văzut eu multe produse de acest fel ori acest produs are cu adevărat textura unui gel. Este foarte ușor de lucrat pe piele sau pe face chart-uri, se usucă în câteva secunde iar culoarea este foarte intensă.
Rezistență: Mi-a rezistat cu brio 8-9 ore și probabil că ar mai fi rezistat dacă nu îl demachiam. Eu nu am întâlnit un gel eyeliner pe care să îl port atât fără să se transfere pe pleoapa superioară. De asemenea, îmi place faptul că pe parcusul acestui timp nu și-a schimbat forma, nu a căpătat un aspect uscat și nici nu s-a transformat în borboane de produs ca tușul de la Benefit, de exemplu. Ba chiar este un gel waterproof.
Aplicator: Când am văzut că are și o pensulă m-am gândit din start că nu o voi folosi (eu prefer pensulele tăiate în unghi) însă am pus-o la treabă de fiecare dată când am aplicat gelul și mi-a plăcut. Pensula are peri sintetici (toate produsele cremoase sau gel se aplică doar cu peri sintetici) destul de tari, își păstrează forma pe tot parcursul aplicării și oferă o precizie foarte bună.
Preț: aproximativ 60 lei, depinde de unde îl cumpărați.
Concluzia mea este că merită să îl încercați pentru că vă veți îndrăgosti pe loc. Este un gel eyeliner foarte bun, intens și rezistent, un produs pe care trebuie să îl aveți în trusa voastră. Dacă vreți să vedeți aplicarea lui live vă învit să urmăriți tutorialul de mai jos.
Gel-Intenza-Eyeliner-01-Pure-Black-LOreal-Paris-Denisa-Sima.JPG2_-2
TUTORIAL VIDEO

 

YOU MAY ALSO LIKE

6 comments

Beautyby Sunshine February 29, 2016 at 2:28 pm

Nuanța rujului este fenomenală! Eu am în nuanța 121 Flawless Fuschia, încă de anul trecut din Turcia. Îmi doresc și celelalte nuanțe.
Ești tare frumușică, te pup!
http://www.beautybysunshine.com/

Reply
Denisa Sima February 29, 2016 at 2:29 pm

Da, chiar este foarte frumos rujul! 😀
Multumesc, draga mea! Te pup și eu!

Reply
Dorina February 29, 2016 at 3:36 pm

Ce frumos ti-ai trasat coditele de tus! <3
Esti super draguta! :*

Reply
Denisa Sima February 29, 2016 at 3:36 pm

Mulțumesc, dragă Dorina! te pup!

Reply
Top 6 produse preferate în luna Martie June 17, 2016 at 8:06 am

[…] Gelul Eyeliner Intenza de la L’Oreal Paris este preferatul meu. Dacă vreți să citiți mai multe despre el, vă invit să accesați acest articol. Este intens, rezistă vreme îndelungată și este un produs cu care se lucrează ușor. Îl găsiți în magazinele mari, parfumerii, DM dar și online. […]

Reply
Cum sa ai ochii mai mari cu ajutorul trucurilor de machiaj June 17, 2016 at 8:10 am

[…] Traseaza-ti linia de tus mai groasa. Daca ai intentionat sa iti faci un eyeliner subtil, dar din corectura in corectura ai ajuns la unul gros, bucura-te ca macar ti-ai facut ochii mai mari. Daca inca iti mai cauti un produs bun, iata parerea mea despre Gel Intenza de la L’Oreal Paris.  […]

Reply

Leave a Comment

All for Joomla All for Webmasters