Home BEAUTY Acidul hialuronic – trend sau necesitate

Acidul hialuronic – trend sau necesitate

written by Denisa Sima February 16, 2016
acidhialuronic-denisasima

 

Vreau neapărat să vorbim puțin despre acidul hialuronic și despre faptul că unele persoane îl folosesc pentru a își modifica diferite elemente fiziologice. Nu știu în ce tabără susțineți voi, dar eu știu că încă nu am o părere 100% formată. Tind să cred că intervențiile chirurgicale în acest sens nu sunt o problemă. Să vă spun și de ce!
Acidul hialuronic este o substanță pe care corpul nostru o secretă de-a lungul vieții. Ne naștem cu o cantitate foarte mare de acid hialuronic și, pe parcursul vieții, aceasta se diminuează. Valvele inimii, ochii și nervii sunt câteva dintre structurile noastre care secretă acest acid. Tocmai pentru că este ceva ce organismul nostru produce, el este foarte bine primit (de cele mai multe ori) atunci când ne supunem la procedee de mărire a buzelor sau umplere a ridurilor, de exemplu.
***
Toată lumea știe că acidul hialuronic există în variantă injectabilă, dar știați că există și sub formă de suplimente alimentare și produse cosmetice? Tot mai multe companii folosesc această substanță în serumuri și creme pentru a ne ajuta să prevenim ridurile.
Chiar dacă am doar 22 de ani, parcă văd că în scurt timp o să mă plâng de micile imperfecțiuni specifice vârstei așa că mai bine încep să previn acest lucru de pe acum. Uite câteva motive pentru care aș folosi acid hialuronic (preponderent creme):
#1 Așa cum v-am zis mai sus, este un ingredient natural. Ce rău poate să îmi facă o substanță pe care eu, la rândul meu, am secretat-o într-o cantitate mai mare la un moment dat;
#2 Atrage și reține umiditatea ceea ce înseamnă că pielea este hidratată mai mult timp. O piele îngrijită și frumoasă este o piele sănătoasă;
#3 Se potrivește tuturor tipurilor de ten, doar este un ingredient natural secretat de corpul nostru, nu?
#4 Are efect imediat. Se așează în liniile fine ale feței și le umple, apoi ne putem machia liniștite că fondul de ten și anticearcănul vor avea un aspect plăcut. În plus, pielea va fi ceva mai fermă la atingere.
Nu știu dacă o să apelez vreodată la o injecție pentru a îmi modifica ceva, sunt destul de mulțumită de mine așa cum sunt, momentan (o spun fără să mă laud), dar nici nu exclud această variantă pe viitor. La cum mă știu, probabil o să vreau să am fața mai puțin ridată ceva mai mult timp dar cel mai bine ne vedem peste câțiva ani și o poveste cu injecția cu acid hialuronic și povestim mai mult. Dacă va exista.

YOU MAY ALSO LIKE

Leave a Comment

All for Joomla All for Webmasters