Menu

Conturarea și iluminarea feței în funcție de forma acesteia

Conturarea și iluminarea feței este un subiect care a ajuns la urechile și pe buzele multor doamne și domnișoare. De ce? Pentru că toate ne dorim o față cu formă ovală, dar puține o avem. Sculptarea feței este un truc prin care ne putem modifica, la nivel perceptiv, forma feței. Pentru aceasta este nevoie de un produs mai închis cu subton rece (un baton corector, un fond de ten, un produs cremă sau pudră) pentru a umbri zonele pe care vrem să le reducem și un produs mai deschis (un anticearcăn sau un fond de ten) pentru a evidenția zonele iluminate în mod natural de lumină. Sunt fete care doar conturează fața, nu e nimic greșit în a face așa, dar urmând ambii pași rezultatul va fi wow.
***
Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare urmez cursul de Machiaj Convențional (sau machiaj de înfrumusețare) de la Melkior și pot să vă spun că am învățat câte ceva despre simetrie și corecții. Prin prisma acestui fapt, vreau să împărtășesc cu voi ce am aflat eu și ce m-a ajutat, poate vă sunt de folos.
Mai jos veți vedea 6 fețe. Astăzi voi vorbi doar despre primele 3 iar despre celelalte 3 veți putea citi aici.
Înainte de toate, trebuie sa știm că formele de față sunt multe, toate combinate între ele și fiecare are propriile caracteristici însă, prin machiaj, noi încercăm să ajungem la o formă ideală: forma ovală. Cum ajungem la această formă ovală? Primul pas este determinarea tipului de față pe care îl avem. Pentru acest aspect aveți mai jos formele elementare, de bază.
Corecturile la nivelul feței, în ceea ce privește forma, se fac cu ajutorul unei pudre sau a unui stick cremos de culoare maro cu subton neutru (de preferat) și cu ajutorul unei pudre sau a unui stick cremos de culoare mai deschisă (decât tenul nostru cu 2-3 nuanțe). De ce avem nevoie de aceste culori? Pentru că, în funcție de forma feței, avem nevoie să creem umbre. Maro-ul crează umbre, oferă senzația de adâncime la suprafața pielii iar nuanța deschisă va oferi volum.
Pentru conturarea și iluminarea feței ambele produse trebuie să fie mate. (Nu vorbim aici de iluminatorul clasic, cu sidef sau perlat)

Conturarea și iluminarea feței ovale

Prima formă pe care v-o prezint este, bineînțeles, forma ovală. Dacă sunteți fericitele posesoare ale acestei fețe nu aveți nevoie de conturare. Puteți trece peste acest pas fără probleme. Fardul de obraz se aplică pe vârful pomeților și se pierde ușor spre urechi.

 

Conturarea și iluminarea feței rotunde

A doua formă pe care v-o arăt este fața rotundă, pe aceasta o dețin eu și dacă o aveți și voi, vă invit să vă corectați fața în felul următor: conturăm fața în lateral, in zona maxilarului și iluminăm pe frunte și în zona bărbiei. (Pentru că maro-ul cu care se face conturarea feței adâncește iar iluminatorul oferă volum). Fetelor, noi nu avem pomeți datorită sau din cauza acestei forme de față (depinde dacă vă place sau nu această formă).

 

 

Conturarea și iluminarea feței triunghi cu vârful în jos

Fața triunghi cu vârful în jos. Este una destul de frecvent întâlnită. În cazul acestei fețe, fruntea este mai lată iar bărbia mai ascuțită așa că trebuie să procedăm în felul următor: fiind nevoite să mai îngustăm, să mai micșorăm fruntea, vom contura zona de deasupra tâmplelor, adica lateralul frunții și puțin bărbia. Pentru că spre gât fața devine mai țuguiată, încercăm să oferim putin volum în zona maxilarului cu o pudra mai deschisa la culoare, iluminatoare. Această formă de față se poate corecta, în multe cazuri, din păr. O frunte lată este acoperită de către hairstiliști cu diferite tipuri de breton.

 

Doamnelor, sper că v-am ajutat să vă determinați forma feței și ce metodă de conturare și iluminare vi se potrivește. Dacă nu vă încadrați în niciuna dintre aceste tipologii prezentate, stați pe aproape pentru a citi despre următoarele 3.
LATER EDIT: Partea a II-a a acestui articol este disponibilă aici (click).
Voi ce știți despre conturarea și iluminarea feței?

2 Comments

  • Alina pink
    February 11, 2016 at 10:43 am

    Nu mare lucru, totuși cred ca am fata rotunda :), recunosc totuși ca nu știu multe lucruri despre make up și sper ca pe parcurs le voi învață.

    Reply
  • […] jos veți vedea 6 fețe. Astăzi voi vorbi doar despre 3 iar despre celelalte 3 veți putea citi aici. Înainte de toate, trebuie sa știm că formele de față sunt multe, toate combinate între ele […]

    Reply

Leave a Reply