Home BEAUTY Kit complet pentru un Halloween cochet!

Kit complet pentru un Halloween cochet!

written by Denisa Sima October 25, 2015
denisasima-halloween-sangefals
Mă tot ocup și vă tot vorbesc despre tutoriale pentru Halloween și mi-am dat seama că nu v-am spus mare lucru despre uneltele indispensabile acestui proces.
Am realizat machiaje pentru Halloween și în anii precedenți dar anul acesta am decis să mai urc o treaptă și să îmi achiziționez câteva lucruri mai complexe. Este adevărat, aș fi putut face mare parte din aceste lucruri acasă, cu diferite soluții (unele chiar culinare!) dar am fost comodă și am făcut o comandă online/ m-am dus la jumbo (mai ales când am văzut prețurile nesperat de mici!).
Vă spun drept că până în acest moment nu am făcut look-uri cu toate produsele, însă le-am testat pe absolut toate.
***
Nu cred că am început cu produsul care trebuie! Sunt foarte curioasă de această soluție mai ales pentru că mi-ar trebui o lumina albastră – mov (din ce am înțeles) pentru a o testa. Este genul acela de produs care lucește în lumină albastră (sau lumină specială, din-aia de o găsim în cluburi).
Am încercat eu să mă bag la întuneric și să aprind o lumină, dar nu am reușit să păcălesc albiciunea aceasta. De găsit, am găsit-o in Kaufland (da, in Kaufland) la secțiunea pentru Halloween (care e pe trecute acum) și a fost undeva la 10-15 lei. Not bad, I may say.

 

Latex lichid. Am văzut atâtea tutoriale în care latexul era foarte ușor înlocuit cu servețel uscat și lipici, dar anul acesta am trecut la pasul următor. (Mai ales că Eugen, prietenul meu, vrea să îi fac o mare rană pe față pentru acest Halloween și atunci am zis că pentru o așa decizie din partea lui este cazul să folosesc ceva mai serios – nu de alta dar lipici sigur nu m-ar lăsa să îi pun pe față).
Pe acesta l-am comandat online random, nu mai am site-ul dar dacă dați o căutare ar trebui sa fie primul sau al doilea rezultat. Am văzut că se găsește în două cantități, eu am luat-o pe cea mica, de 28 de ml și am plătit 15 lei pentru tub. Celălalt era 45 lei dar nu mai știu ce cantitate avea.
!!! Pute rau.

 

Sâââângeeeee faaaaals!!!! De când îmi doream nici eu nu mai știu. Cred că din clasa a12-a (adica de vreo 2-3 ani…ce a mai trecut timpul!)
L-am comandat împreună cu latexul lichid de mai sus și a costat 10 sau 15 lei. Este un tub destul de generos, are cam 30 de ml și îmi place foarte mult. Din câte știu, se poate face acasă urmând o rețetă cu ceva gelatină, dar cred că aș fi destul de ingenioasă încât să topesc un ruj și să mai pun duraline sau ceva. Opțiuni sunt, trebuie doar să ne gândim la ele!
Evident, este mult mai comod să ai deja produsul preparat. *smile*

 

Vopsea albă. Voiam una neapărat, nu știam exact pentru ce dar..heeei..nu știi niciodată când ai nevoie să îți pictezi întreaga față în alb.
Pe aceasta am folosit-o …intens! Nu vă mint, aveți nevoie de puțină răbdare și de două straturi pentru a fi complet opacă. Se dă jos usor, nu provoacă iritații sau mâncărimi.
Eu am cumpărat-o din Jumbo cu 10 lei, dar cineva mi-a spus că a văzut ceva de genul acesta și în Kaufland so… worth a shot!

 

Dragilor, cam așa arată arsenalul meu pentru acest Halloween. Mie mi se pare suficient pentru a crea o varietate de look-uri foarte frumoase și rezistente. Desigur, cum spuneam și mai sus, o mare parte din ele pot fi înlocuite cu diverse soluții mult mai practice, însă dacă vreți să mergeți la sigur, there you have it!
Dacă vreți să vedeți ce tutoriale am pentru Halloween până acum, v-am lasat mai jos niste linkuri!

 

 

 

YOU MAY ALSO LIKE

Leave a Comment

All for Joomla All for Webmasters